Carti-autori,recenzii,recomandari

Să vă prezint autorul? Hai să fim serioşi, dacă aţi accesat această pagină atunci cu siguranţă ştiţi cine-i. Poate totuşi nu-l percepeţi la fel, aşa că vă spun cine este pentru mine. Este cel care mă face să uit de mine. Mă prinde cu prima propoziţie şi îmi dă drumul deabia după ultimul punct. Atunci stau şi mă întreb oare ce s-a mai întâmplat în lume în acele câteva ore cât am stat eu rupt de realitate pentru a-mi cânta în surdină propriile cântece, alături de Stăpânul Căntecelor, Ansset.

Dacă mi-ar fi spus cineva că se poate scrie o carte extraordinară despre cântec aş fi avut rezerve în a-l crede, ori i-aş fi spus că da, se poate dar nu beletristică ci manual. Dacă mi-ar fi spus că se poate scrie chiar şi science-fiction, cred că i-aş fi râs în faţă. Orson Scott Card , cel care mi-a dovedit deja cu Ender că indiferent cât de mari mi-ar fi aşteptările el reuşeşte să le depăşească, îmi dă încă o lecţie, dovedind de data asta nu doar că reuşeşte să scrie despre cântec ci că reuşeşte chiar să creeze o capodoperă pornind de la impactul muzicii asupra psihicului uman. Cuvintele ne ajută să comunicăm folosindu-ne de convenţii asupra semnificaţiei unor sunete, astfel ne putem transmite gândurile, cunoştinţele, temerile sau aşteptările, însă comunicarea asta se bazează pe raţiune şi este imprecisă când vine vorba de a ne comunica sentimentele. Cântecele sunt însă capabile să trezescă în sufletul nostru bucuria, tristeţea, exaltarea, deznădejdea sau dulcea melancolie a aducerilor aminte, aşa că în mâinile unui foarte talentat cântăreţ putem ajunge nişte marionete influenţate mult mai uşor decât cu ajutorul cuvintelor. Stăpânul Cântecelor nu are nevoie de cuvinte, el reuşeşte să înţeleagă din armonicele vorbirii curente şi cele mai ascunse gânduri sau trăiri ale cuiva, le poate amplifica şi le poate retransmite, propriile sentimente nu le descrie în cuvinte ce reuşesc cel mult să aproximeze intesitatea trăirii ci le transmite întocmai, le transpune prin muzica sa în sufletele ascultătorilor. Astfel îşi depăşeşte condiţia de simplu muritor sau artist oarecare şi reuşeşte să devină nu doar st...

O nouă surpriză plăcută făcută de editura Nemira cititorilor care apreciază science-fiction-ul de calitate: Clanurile de pe Alpha, carte aparţinând marelui şi veşnic regretatului Philip K. Dick.

După cum am spus şi într-o recenzie mai veche, scrisă de asemeni unei opere a lui Dick, acesta are deosebitul talent de a se juca cu realitatea. Nimic nu este absolut sigur, atunci când el povesteşte, ceea ce iniţial ni se pare un adevăr care nici măcar nu merită pus în discuţie, se poate degrada, transforma şi modifica în mii de feluri până devine orice doreşte autorul. Nu face însă acest lucru prin afirmaţii simple bazându-se pe libertatea de a spune orice ca autor, nu, el ne conduce pas cu pas, prin concluzii logice până ajungem la afirmaţii care deseori lezează aşanumita judecată sănătoasă.

Să vedem aşadar cum se joaca Philip K. Dick cu mintea noastră în aceasta carte.

Ce sunt nebunii? Paranoicii? Schizofrenicii? Hebefrenicii? Maniacii? Răspunsul este evident: sunt nişte persoane care au neapărată nevoie de îngrijire medicală deoarece prin natura boli lor şi-au pierdut simţul realităţii şi reprezintă un potenţial pericol atât celor din jur cât şi propriei persoane. Pare evident că această afirmaţie este adevărată. Ce se întămplă dacă admitem că fiecare dintre noi trăieşte într-o lume proprie în care el însuşi este măsură a lucrurilor şi funcţie de sine stabileşte valoarea celorlalţi, normalitatea lor sau defectele? O primă concluzie la care ajungem este că tot aşa cum nouă unii ni se par evident paranoici sau maniaci, la fel putem şi noi să părem în lumea lor cel puţin la fel de bolnavi. Aşa că Philip K. Dick ia un om cât se poate de normal, un om aşezat la casa lui, bine ancorat în realitate, cu o soţie la care ţine şi care , întâmplător, este psiholog. Eroul , ca angajat al CIA are îndatorirea de a dirija un simulacru. Nu vă explic eu ce-i , tot ce se cere a fi reţinut este că prin natura meseriei sale nu-i sunt străine lumile virtuale.

Pe cealaltă parte ni se prezintă bi...

Nu ţin minte să mai fi citit altă carte de George R.R. Martin decât Zburătorii nopţii, un roman nici prea-prea, nici foarte-foarte, nu o carte care să impresioneze ori care să rămână multă vreme în memoria cititorului, aşa că surpriza produsă de Urzeala Tronurilor a fost desăvârşită. Încă de la prima pagină a reuşit să-mi capteze atenţia, să-mi trezească curiozitatea, atât faţă de lumea complexă care mi se înfăţişa în faţa ochilor treptat, cât şi faţă de soarta eroilor. Potenţialul marelui povestitor care este George R.R. Martin se simte şi în Zburătorii nopţii, însă adevăratul său talent de mare scriitor mi-a dovedit-o deabia cu povestea familiei Stark. Nu vă plictisesc reluând încă odată afirmaţiile citite deja de zeci de ori în legătură cu această carte, cum ar fi paralela existentă între istoria reală a războiului celor două roze şi războiul familiei Stark împotriva familiei Lannister, mai ales că însuşi autorul a ales special astfel personajele şi le-a plasat pe harta întâmplărilor, încât asemănarea cu acel fragment de istorie reală să fie evidentă. Eu prefer să vă vorbesc despre ce m-a fascinat în cartea lui Martin...

Înainte de toate : zidul. Acea construcţie bizară, masivă şi veşnic păzită. Nu ni se spune ce este dincolo, nu ştim în ce constă ameninţarea, ce forţe , ce moştrii se ascund în lumea ce se întinde dincolo de zid. Lumea descrisă de Martin este deja una de poveste, cu cavaleri, cu războiul dintre bine şi rău, cu fata cea mică ce se dovedeşte a fi mai capabilă decât sora ei mai mare, cu turniruri , castele şi trădări, peste această lume ireală, autorul suprapune cu acel zid un element care să fie străin până şi de acea lume străină, cei care trăiesc dincolo de zid poarta numele de "Ceilalţi" ca pentru a sublinia nonapartenenţa lor lumii eroilor. Astfel, prin acel element romanul devine o poveste în cadrul altei poveşti. Un element fantastic atât de bine gândit şi prezentat încât în ochii cititorului devine ciudaţenia ce conferă o veridicitate în plus celorlalte elemente.

În mod deosebit mi-au plăcut descrierile făcute lumii do...

Se intampla uneori sa iau o carte in mana avand o idee preconceputa despre ea ,plec ,de exemplu,pe ideea ca urmeaza sa citesc cateva sute de pagini in care un autor de care niciodata nu am auzit se va stradui sa-mi capteze atentia,ca va incerca sa spuna ceva original dar va repeta mai mult sau mai putin idei intalnite deja la altii.Asa am luat in mana "Replay" a lui Ken Grimwood.Dupa vechiul obicei,citesc cele cateva cuvinte despre autor.Sa vedem,avem asadar un psiholog care si-a pus in cap sa scrie un sf.Suna interesant, dar am ramas convins ca ori urmeaza sa ma plictisesc ,ori sa ma enervez,citind explicatii amanuntite despre ceea ce e evident ,ori citind complicate dezbateri despre teme ce nu ma intereseaza.Am inceput sa citesc.Dupa trei pagini m-am oprit ,doar pentru a-mi anunta sotia ca am dat peste o carte iesita din comun.Deja eram prins in actiune,interesul mi-a fost trezit si tema dezbatuta era una care intereseaza orice om care isi pune intrebari si dincolo de cotidian.Ma fascina bizareria intamplarilor iar stilul adoptat de autor ma determina sa-mi fie curiozitatea tot mai starnita cu fiece noua pagina.

La inceputul cartii gandurile mele se invarteau strict in jurul celor descrise,nu stiu exact cand ,dar s-a produs o anume desprindere si ma surprindeam deseori ca trebuie sa recitesc anumite pasaje,nu pentru ca mi-as fi pierdut interesul pentru carte,nici gand,din contra.Gandurile mele se rataceau tocmai din cauza subiectului,pasaje care ma obligau sa-mi pun intrebari si sa-mi caut singur raspunsuri.Eu ce as fi facut in locul eroului cartii?In fond si la urma urmei ce s-ar face orice om aflat intr-o astfel de situatie?Stim cu totii ca vom muri candva,nu stim data la care acest lucru se va intampla…asa ca ma intreb, oare ar fi la fel si daca am stii?Cum ar fi sa stim dinainte ce se va intampla maine cu noi?Cum ar fi sa putem schimba cate ceva sau ,de ce nu,sa schimbam chiar tot?Daca ne-am putea alege drumul in viata ,daca nu chiar stiind unde anume ne va duce un drum ci macar stiind despre anumite drumuri ca nu duc acolo unde vrem?Majoritatea oamenilor si-ar alege mai intai de toate sa fie bogati,sa-si poata permite tot ce visasera candva,ei bine,as fi facut si eu alegerea aceasta.M-am gandit apoi ca nu m-ar ajuta prea mult nici o suma de bani daca as stii ca pe o anume data voi muri si voi avea posibilitatea unei noi alegeri pentru o aceasi viata.Ce as alege?Sa fiu fericit?Dar nici asta nu se poate,daca...

Alegerea lui Hobson

Robert J. Sawyer

Cumparasem un teanc de carti de la Nemira, am citit cele cateva cuvinte de pe coperti despre fiecare carte si am decis ca ultima de care sa ma apuc sa fie Alegerea lui Hobson de Robert J.Sawyer. Criteriul de selectie? Cartea a fost premiata cu Nebula, pentru mine asta inseamna o carte obligatorie de citit, dar dincolo de recunoasterea oficiala atentia mi-a fost atrasa de ce afirmase "Locus" despre aceasta carte si anume "examineaza natura vietii si a vietii dupa moarte". De asta ultima, am facut cu ea cum faceam copil fiind cu dulciurile, cele mai bune la urma sa-mi ramana gustul…

Natura vietii si a vietii dupa moarte…Ce altceva ar putea avea o mai mare importanta pentru noi,oamenii? Fiinte rationale cu o durata de existenta limitata, cel mai bun lucru pe care il putem face este sa intelegem si cum am putea face asta fata de lume cat timp nu reusim sa ajungem la o concluzie privind propria viata, sensul vietii sau a ceea ce urmeaza dupa actuala forma de existenta. Cartea aceasta nu ne furnizeaza raspunsuri de-a gata, dar ne impinge la a ne pune acele intrebari care sa ne conduca la propria concluzie. Acceptand existenta unui suflet trebuie sa acceptam si nemurirea acestuia, asadar o anume existenta dupa moarte. O existenta fara corp inseamna o existenta fara constrangerile fizice, chimice sau biologice cu care suntem atat de obisnuiti incat le consideram intr-o mare masura chiar definitorii pentru noi. Pe de alta parte, autorul ne prezinta si alternativa: viata vesnica sub forma actuala. Presupunand ca stiinta ar gasi o modalitate prin care toate elementele care ne-ar putea provoca moartea sa fie eliminate ne-am elibera de limitarea temporala. Ne-ar sta la dispozitie o durata nelimitata de timp sa invatam, sa ne jucam, sa calatorim, sa experimentam orice dorim.Doua posibilitati, o singura alegere, asta insa definitiva . Ce ar fi de preferat ? Viata vesnica pe pamant, sub forma umana sau calea naturala cu o durata limitata de viata, moarte si existenta ca spirit ? O decizie atat de grea incat, eu, in sinea mea, am multumit cerului ca nu trebuie sa aleg. Ma supun inevitabilului absolvandu-ma in felul acesta de raspunderea unei eventuale decizii gresite…

Sawyer, dincolo de aceasta dilema, ne pune fata in fata si cu o lume spre care omenirea a pornit. In nici 20 de ani, de cand a aparut internetul, acesta a ajuns sa fie o sursa apro...

Cimitirul Animalelor

sau

Mormantul linistii noastre

Luam un nebun, ii dam posibilitatea de a scrie si garantat va reusi sa ne scoata din normalitatea noastra. Asta-i King, nebunul. Unul care are o fantezie iesita din orice tipar si un stil de a scrie incat toate cartile lui mi se par prea scurte desi unele au peste o mie de pagini. Ma fascineaza prin talentul sau unic de a exploata toate acele mici posibile fisuri din tesatura realitatii. Pornim mereu cu viata unui om oarecare, intamplari oarecare, locuri oarecare. Pana si gandurile eroilor sunt oarecare, banale, obisnuite, nimic spectaculos. Apoi incep lucrurile sa alunece spre nebunie. Fara sa ne dam seama cand, ne trezim in plin cosmar, toate care ne inconjoara pot fi obiecte simple sau unelte ale unei fiinte malefice, ale unei fiinte supranaturale ce calca in picioare legile fizice cu aceasi usurinta cu care ne distruge King linistea si convingerea ca lucrurile prin lume sunt cum noi le-am cunoscut. Se pastreaza exact atat din echilibru cat sa confere veridicitate celor povestite, protagonistii, in ciuda faptului ca deseori sunt fiinte dintr-o alta lume, pastreaza exact atata logica cat sa nu le putem nega existenta. Nu sunt asemeni monstrilor plini de sange ce isi urla furia intr-un mod caraghios cum vedem in filmele horror de mana a treia, nici gand. Nici actiunea nu este una ce sa-mi provoace zambete involuntare ca atunci cand privind un film din sus pomenitele, nu pot sa nu observ ca eroii special se despart si se expun pentru a putea fi victime. La King toate decurg natural, firesc, supranaturalul se ataseaza la fel de firesc de natural ca umbra de corpuri.

In "Cimitirul Animalelor", Stephen King creaza un adevarat mit. O lume atat de fireasca, de normala incat ne-am gasi oricare locul cu usurinta, personajele sunt asemeni celor cu care dam nas in nas pe strada, nimic spectaculos…doar un mic amanunt. O carare ce duce spre nicaieri, undeva la marginea unei proprietati oarecare si un stravechi obicei ramas de la locuitorii de candva ai regiunii. Oameni care uneori respecta stravechiul ritual si nu-si ingroapa animalele de companie intr-un colt oarecare al gradinii ci in Cimitirul animalelor. Potrivit mitului, o forta supranaturala le reda viata si acestia se intorc uneori, sunt vii, identici fizic pana la cel mai mic amanunt cu animalul ingropat. Exista insa un pret, mult prea mare insa cat sa merite:sufletul. Animalele intoarse devin malefice, pe cat de atasate au fost inain...

Deseori am stat si m-am gandit oare cum ar fi aratat lumea noastra daca unele intamplari de candva nu ar fi avut loc sau daca ar fi avut o finalitate diferita.Oare in ce masura ar fi afectata realitatea noastra daca nu ar fi existat Iulius Cezar ,Diocletian,Nero sau Constantin cel Mare?Am avea oare aceasi perceptie despre unele notiuni si daca nu ar fi existat Elisabeta Bathory,Lucretia Borgia sau inchiziti...

Sa va spun cine este autorul?Cred ca este pierdere de vreme,am convingerea ca stiti despre el mai mult decat mine,totusi voi spune cateva cuvinte...
...este un scriitor american nascut pe 8 octombrie 1920 in Tacoma,Washington,decedat (din pacate)pe 11 februarie 1986.Spun din pacate deoarece unii oameni ar merita sa traiasca vesnic ,nu doar in cartile deja scrise ci pentru a mai putea scrie altele.Frank Herb...

...compusa din opt povestiri care evoca mituri stravechi,la prima vedere fiecare povestire este una de sine statatoare,independenta ,fara legatura cu celelalte,au un singur element comun: omul.Intamplarile sunt din diferite perioade ale evolutiei societatii umane si se pune un accent deosebit pe faptul ca povestitorii acestor intamplari nu inteleg pe deplin cele narate ...amintind in felul acesta de ace...

Arkadi si Boris Strugatki-Picnic la marginea drumului


Cine nu a auzit de celebrul film “Calauza”? La noi in tara cel putin,toti cei trecuti de varsta de 30 de ani au auzit cu siguranta de film,asta deoarece a fost o creatie cinematografica interzisa ,asemeni celebrului “The Wall”.Daca cei de la conducere au decis ca nu e voie sa vedem asa ceva,noi am facut tot posibilul sa incalcam regula ....